Într-o lume supraturată de informații, un mod simplu de a capta atenția este prin a face apel la emoții puternice și la sentimentele de apartenență. Bulele de confirmare (echo chambers) au devenit o unealtă subtilă de polarizare, utilizată adesea ca strategie de distragere a atenției de la mizele sociale majore.
Internetul ne oferă săptămânal (sau chiar zilnic) prilejuri de a înțelege cum funcționează acest mechanism. Un exemplu recent și foarte vizibil a fost falsa dilemă merdeneaua de la Patiseria Amzei ori croasantul de la Mița Biciclista, care a divizat internetul zilele trecute.
La prima vedere, disputa dintre merdenea și croasant pare o simplă preferință culinară sau o satiră urbană la adresa unor stiluri de viață. La nivel mai profund, modul în care a fost „ambalată” o astfel de dezbatere a exploatat un resort psihologic, nevoia de delimitare identitară. Mai precis, doua simboluri aparent diferite, doua identități distincte, să le zicem bula A, cu merdeneaua devenită brusc simbolul „autenticității”, al amintirilor din tinerețe și bula B, cu croasantul ca symbol al „rafinamentului” si al al deschiderii cosmopolite sau al unui statut aspirațional.
În momentul în care algoritmul vede că utilizatorul rezonează mai puternic cu o categorie sau alta, începe alimentarea sistematică. Bula de confirmare îi va livra doar conținut care îi validează superioritatea alegerii: ironii, meme-uri sarcasm despre „hipsteri” sau, dimpotrivă, despre „lipsa de gust”.
Manipularea prin polarizare urmărește să creeze triburi și nu să convingă pe cineva de un adevăr factual. Odată ce oamenii sunt împărțiți în tabere care critică subiecte minore, apar două efecte secundare majore:
Iar un public divizat este mai ușor de manevrat și mai puțin atent la agenda reală.
Pentru părinți, miza este de a-i ajuta pe copii și tineri să dezvolte o plasă de siguranță mentală atunci când se uită pe rețelele sociale. Dezvoltarea gândirii critice în mediul digital începe prin identificarea momentului în care suntem tentață să facem parte dintr-o tabără sau alta doar pentru că ne-a fost apăsate anumite butoane emoționale. Pentru că așa cum nici merdeneua nici croasantul nu ne anulează identitatea ori apartenența, tot așa ele pot coexista pașnic în același spațiu, fără nevoia zidului trasat de algoritm.
Suntem aici pentru a regândi, pe cât posibil, relația pe care o avem cu ecranele. Este, în esență, o invitație de a nu mai fi doar o variabilă în algoritmi, ci de a deveni autorul propriei experiențe. Abia când ne privim atenția ca pe o resursă prețioasă (nu inepuizabilă), permitem tehnologiei să ne stimuleze curiozitatea și capacitatea de a ne adapta, fără a ne compromite echilibrul interior.